Victoria Nagy Vajda, este o basarabeancă din diasporă, pasionată de artă. Chiar dacă este stabilită deja de câțiva ani peste hotare, Victoria este dornică să contribuie la ameliorarea situației din domeniul artei de acasă, de aceea a pornit din pur entuziasm un proiect de fundraising sub numele de Mic•Arta.   

 

Deja al doilea an consecutiv Victoria organizează „Cultura Bus” – excursii culturale pentru elevii din clasa IV-VI din mai multe școli din țară.
„Timp de o zi, cei 50 de copii au vizionat spectacolul „Câinii cu colaci în coadă” de la Teatrul „Licurici”, s-au distrat la Festivalul „Mai Dulce”, au admirat Bienala Internațională de Puctură de la Muzeul Național de Artă al Moldovei și, nu în ultimul rând, au interacțonat unii cu alții”, declara ea în cadrul unui inerviu pentru Ziarul de Gardă, la începutul lunii iunie.


Copiii sunt aleși în baza unui concurs de eseuri. Victoria mai adaugă că nu ar fi reușit să adune atâția copii, fără sprijinul financiar al 18 moldoveni stabiliți peste hotare și 2 prieteni din România. Menționăm că excursia din anul trecut a fost organizată chiar din buzunarul ei.


Visul Victoriei este să inițieze cât mai multe proiecte culturale în Republica Moldova.  Recent, împreuna cu câțiva prieteni a dat startul unui  proiect numit mic•arta, menit să îi susțină pe viitorii artiști din Școlile de Artă din localitățile noastre.

Echipa merge la o școala de arte de la noi, achiziționează lucrarile copiilor, le înrămează, și le expune în cadrul unei expoziții dintr-o instituție publică.


Prima ediție mic•arta deja e pe sfârșite la Scoala de Arte Plastice din Orhei. 100 de lucrări ale  micilor artiști de acolo, vor fi amenajate la Azilul de Batrani din s. Susleni, Orhei, pe 6 octombrie.  Partea magică a acestui proiect  este faptul că aceste lucrări vor aduce culoare și bucurie pe fețele bătrânilro din azil.

Toți cei car eîși doresc să susțină financiar edițiile următoare ale acestui proiect, o pot face, scriindu-i direct Victoriei pe pagina sa de facebook.