Muzica a sunat dintotdeauna în casa noastra, maica-mea fiind jurnalist și redactor muzical, taică-meu – compozitor, dirijor și instrumentist. Am mers pe linia vocațională a familiei și am absolvit școala muzicală, clasa de pian, dar in perioada adolescenței rebele am decis să aleg un alt domeniu de activitate care mă preocupa atunci foarte mult – psihologia. După mulți ani de studii, activitate academică și experiență în domeniul managementului m-am reîntors la muzică și acum sunt specializat în organizarea de evenimente, producție muzicală și DJing.

Numele pe care îl porți ți l-ai ales din întâmplare sau are o istorie?

Coincidența numelui de scenă are o legătură strânsă cu viziunile spiritual-filozofice sintetizate de-a lungul timpului. Fiecare din noi are predispoziții pentru anumite domenii de activitate și o vocație care trebuie valorificată în timp și spațiu, ‘codek’ este un simbol al cautării de sine și un proces de descifrare continuă a sensului existenței.

2. Care este profesia ta, de fapt?

Am studiat psihologia, sociologia și asistența socială, am absolvit Masteratul în Politici Sociale Europene la Universitatea București din România și am muncit mulți ani în domeniul managementului proiectelor.

3. Când și de ce te-ai apucat să mixezi?

Totul a început cu pasiunea de a cunoaște cât mai multe genuri de muzică de la Clasică și Folclor, la curente experimentale și avantgarde. În copilărie ascultam vinyl de Jazz, Pop-Rock și Muzică Clasică, la sfârșitul anilor ’80 pe când eram adolescent, savuram din mesajele rebele și revoluționare ale muzicii Rock și Hip-Hop, dar totuși mijlocul anilor ’90, cu toată explozia de curente muzicale din acea perioadă, a fost punctul de porinire în procesul de învățare a tehnicii mixajului pe vinyl a muzicii electronice, o cultură revoluționară care promova muzica experimentală. În anul ’99 am învățat DJ-ingul de la unul din cei mai notorii reprezentanți ai acelor timpuri – DJ Shahash și am însușit tehnica mixajul unui curent de muzică electronică  numit Drum & Bass, dar paralel ascultam multe genuri de muzică așa ca: Acid Jazz, Trip-Hop, Big Beats, UK Garage, Jazz Funk, Instrumental Hip-Hop, Bossanova, Soul, Future Jazz etc. DJ-ingul a început din dorința intrinsecă de a disemina cât mai multe melodii de calitate și a promova diverse curente muzicale, un hobby ajuns să devină vocație și transformat de-a lungul timpului în profesie.

4. Deseori se intimplă să mergi la un chef cu un DJ și să nu apuci să te distrezi, pentru că DJ a băgat muzică mai mult din nevoia de a se distra el decît a distra publicul. Pentru voi, DJii ce este primordial, sa plece omul fericit acasă sau să vă realizați mixurile visate?

Pentru un DJ este primordial de a realiza un echilibru între a promova muzica care îi place și totodată de a crea o atmosferă degajantă în care lumea să se simtă bine și să se distreze la maxim. În ziua de astăzi pot fi delimitate două categorii de DJ, cei care promovează un gen specific de muzică pentru un grup select de oameni, și cealalta categorie de DJ, care sunt specializați în organizarea de chefuri tematice, gen corporative, evenimente private etc. Cert e faptul că este foarte dificil de a realiza un tandem între a promova muzica care îți place și a realiza o atmosferă de mega petrecere, asta și diferențiază un DJ cu experiență de o persoană care își încearcă puterile în acest domeniu specific și complex.

5. Enumeră te rog DJ care te inspiră?

Mă inspiră foarte mulți DJ, în mare parte revoluționari ai timpului, care au adus lumii genuri muzicale inedite și originale: DJ Hype, DJ Krush, Mr. Scruff, DJ Cam, Fatboy Slim, Carl Cox, Goldie, Jeff Mills, Olav Basoski etc.

6. Tu câte cintece ai în baza de date și cum se întâmplă selecția lor?

Este cea mai dificilă întrebare la care pot să dau un răspuns. Dețin câteva sute de vinyl-uri de Muzică Clasică, Pop-Rock, Folclor, Jazz, Disco care au fost colecționate cu grijă de tatăl meu și acum acest patrimoniu este promovat în cadrul a diverse evenimente, sunt posesorul unei colecții bogate de vinyl cu muzică electronică care o completez de mai mult de 15 ani, am câteva sute de CD-uri cu nume notorii din epoca de aur a muzicii underground din anii ’90 și o colecție variată de genuri muzicale în format digital: Electronica, Hip-Hop, Acid Jazz, Balkan Beat, Urban Bass, Disco, R&B, Funk, Rock, Soul, Lounge, Ambient, Reggae, Ska, Rock’n’Roll, Bossanova etc. În cadrul evenimentelor la care sunt invitat aduc cu mine foarte multă muzică care reprezintă diverse culturi a lumii și curente variate de muzică, care le îmbin grijuliu cu conceptul și scopul evenimentului, obșnuiesc să mixez multe genuri de muzică care emană multă energie pozitivă și lumea apreciază la justa valoare amalgamul colorat de sunete și ritmuri muzicale.

7. Cu ce program te-ai gândit să vii la Ia Mania? Ne așteaptă și o discotecă de noapte, tinerii din Holercani o asteaptă tare. Ce-ai pus la cale?

Festivalul artelor, născut din minunatele tradiții ale neamului nostru va fi însoțit pe tot parcursul evenimentului de energia profundă a folclorului nostru milenar. Noaptea tinerii vor avea oportunitatea excluzivă de a țopăi pe ritmuri de muzică electronică cu elemente de folclor (Underground Folclor) și vibrații incendiare de muzică balcanică (Balkan Beat), dar totodată mixul de noapte va fi îmbinat cu o mulțime de curente muzicale renumite care vor crea o atmosferă inedită de voie bună. O parte bună a colecției de vinyl o aduc la acest eveniment inedit al verii și în timpul zilei va răsuna multă muzică din tezaurul de aur al folclorului.

8. Care este pentru tine cea mai mare răsplată după o seară de mixaj?

Fiecare eveniment, poate fi el conceput pentru 10.000 de oameni sau este vorba despre un chef de 50 persoane este o oportunitate unică de a lăsa cât mai multe impresii frumoase și de a crea buna dispoziție pentru lumea care participă la acel eveniment, totodată este foarte important pentru mine de a promova și genurile de muzică mai puțin cunoscute, non-mainstream și spre marea uimire lumea este foarte receptivă la muzica de calitate și deseori este foarte recunoscătoare pentru faptul că le aduci ceva nou, inedit și original.

A UMBLAT LA VINILURI, NATA ALBOT