În viața lor tumultoasă, artiștii luptă nu doar cu rutina și clișeele, dar și cu iarna, la modul cel mai direct.

Ajunsă în Quebec în vara  lui 2011, Nelly Rusu, o profesoară de franceză din Moldova, a reușit o perioadă să muncească la Montreal potrivit profesiei sale, dar în scurt timp, din cauza orarului de la gradinița copiilor, nu se mai încadra cu predatul.

Copiii lui Nelly, Mateo și Tristan, merg la grădinița Waldorf. E o instituție de educație alternativă, care, de altfel, există și în Moldova. Acolo se folosesc mult obiecte și jucării naturale: lemn, lână, mătase, etc. Multe din jucării sunt confecționate din lână prin felting. 

”Chiar daca avem aici în Quebec o iarnă geroasă, ador la nebunie scârțâitul de pe urma cizmelor în zăpadă. Primul lucru pe care îl fac când ies din casa iarna e sa verific,  călcând apăsat cu cizmele, dacă scârțâie frumos zăpada. Nu mai vorbesc de bucuria copiilor de a-și petrece iarna cam în aceleași condiții meteorologice ca și Moș Crăciun. ”, povestește Nelly Rusu.

MATEO ȘI TRISTAN ADUNĂ GHIOCEI ÎMPĂSLIȚI DE MAMA

”Cel mai mult apreciez momentul în care viața mea a luat o altă turnură, când am văzut lâna scărmănată colorată. Ce este feltingul nu știam, chiar dacă auzisem deseori acest cuvânt (se împâslește mult în gradinițile Waldorf). Prima dată când am pus mîna pe o jucarie împâslită, am avut o senzație stranie.Jucăria are formă și chip, dar nu e nici o cusătură, e de-a întregul și asta m-a nedumerit,  nu înțelegeam cum e făcută. Apoi a fost descoperirea unui magazin unde se vindea lână scărmănată, de toate culorile.  Mi-a plăcut și la atingere și cum arăta. Mi-am cumpărat mai multe fâșii de lâna colorată, fără ca să stiu ce pot face din ea. Într-atât e de tentantă lâna scărmănată.”, mai povestește Nelly.

Mai târziu a aflat că este și un ac special cu care poti lucra acea lână. Din curiozitate a mai căutat niște tutoriale despre împâslire pentru începatori. Și minunea s-a întamplat când a luat acul prima data în mână și a început să împâslească. Așa s-a născut MIORA URBAN FOLK (PAGINA DE FACEBOOK AICI), brandul sub care apar toate minunățiile din lână ale lui Nelly.

NELLY RUSU (MIORA URBAN FOLK), NATA ALBOT (KLUMEA), TATIANA RUSU (BUJORELLE)

Tehnica de lucru cu lâna a îndrăgit-o și sora lui Nelly, Tatiana. Cea din urmă are un alt brand, pe nume BUJOR’ELLE și este specializată pe accesorii. Cele două surori sunt gata oricând să partajeze pasiunea lor pentru felting cu cei interesați, organizând diverse ateliere.

Deși îi place iarna canadiana, care chiar și acum, la început de martie, îi “dezmiardă” pe candieni cu temperaturi constante de -20 grade, Nelly e obișnuită deja să vadă în Moldova în această perioadă ghiocei și brândușe. Grație talentului său de a alinta și îmbânzi lâna s-a născut această nouă colecție de brândușe.

”De ce anume brândușa? E dragoste la prima vedere. Poate oare rezista cineva în fața ei? E  frumoasă, fragilă, colorată și emantă atâta forță. ”, povestește Nelly.

În primele 30 de minute am decis totul. De obicei, cu feltingul e așa. În prima jumătate de oră înțelegi dacă va face parte din viața ta sau nu. De atunci nu mă pot lăsa de această pasiune, mai ales că din lâna scărmănată poți face aproape totul, de la biluțe simple, flori, geantă, manuți, căciulă, încălțăminte, cojoc, covoare până la casă. De altfel, popoarele nomade din stepele Asiei chiar și azi își fac case din pâslă.

Dupa prima floare împâslită reușit, nu mai poti merge indiferent pe lângă un gazon cu flori fără ca să te apropii de acele flori, Cercetând structura lor, gândindu-te la o eventuală broșă.

Florile pentru Nelly sunt perfecțiunea naturii, pot fi reproduse cu exactitate uluitoare prin lâna scărmănată. La asta se mai adaugă un instrument ce faciliteaza extrem acest lucru – tehnica de împâslire cu carcasă metalică.

NATA ALBOT

PRELUAREA INTEGRALĂ A ACESTUI ARTICOL ESTE RESTRICȚIONATĂ DE AUTORII ACESTUI BLOG. REPUBLICAREA ESTE POSIBILĂ DOAR PRIN PUBLICAREA A 150 DE SEMNE ȘI UTILIZAREA LINKULUI DIRECT CĂTRE ARTICOL.