Cine nu are încă un tricou de la “Mândra Chic trebuie neapărat să se pricopsească măcar cu unul, iar acest lucru va fi posibil doar la “IA MANIA” 2015. Dacă anul trecut nu a putut trece vama fără pașaport, de data aceasta Alina Zară este foarte mândră cu nu mai are “granițe” pentru a  fi aproape de noi.

1. La “Podul de Flori”, oamenii vor afla de la mine despre cum a ajuns să “țeasă” zestre contemporană românească suveica Mamei Ruța, care se plimba de câțiva ani prin lume, având în portofoliu aproape 1 milion de km, emoții călătoare, proiecte și povesti faine! Un proiect international de călătorie de care sunt foarte mândră și care a adunat în jurul lui o mulțime de alte proiecte faine, derivate!

2.       Prima persoana căreia îi împărtășesc  noile idei este soțul meu sau sora mea. În această ordine, dar depinde cine răspunde primul la telefon, sau cine e prin preajmă.

3.  Cea mai mare învățătură pe care am primit-o în lucrul cu tradițiile este legată de importanța rădăcinii care ne permite să trecem prin lume falnici, cu rost și rânduială. Tradiția ne dă rădăcina de stejar. Cu tot ce presupune ea mai departe.

4.  Dacă ar fi să fac totalurile ultimului an din activitatea mea, cel mai mult mă bucura faptul că suntem pe cale să demarăm un proiect național, pledoarie pentru produsul românesc și susținerea micului producător local, alături de câțiva prieteni buni, care fac lucruri minunate. “Colțul Romanesc“ ne va spune povești despre lucruri făcute cu sufletul și de mâinile oamenilor!

5.  Cel mai frumos lucru cu care asociez sintagma Moldova este:  faptul că nu mai avem nevoie de pașaport să trecem “granița”. Anul trecut m-au oprit la vama înainte să ajung la “IA MANIA” și nu m-au lăsat sa trec pe motiv că nu am pașaport. Am crezut că e o glumă. Niciodată nu am putut accepta faptul că avem nevoie de pașaport să trecem la ai noștri în Moldova și doar de buletin că să trecem la unguri.

”Podul de Flori” este la a II ediție și reprezintă prima re-Unire a artiștilor contemporani, inspirați de tradiții, de pe ambele maluri ale Prutului. Pe data de 4-5 iulie, între orele 14:00- 16:30, pe teritoriul festivalului “IA MANIA” 2015, va fi amenajat un spațiu special, unde spectatorii vor putea urmări discursurile de maxim 20 de minute ale invitaților noștri. 

SPERĂ CA VA VENI ȘI BĂIATUL ÎN “TRICOU FAIN”, IRINA GALBURA