Oamenii se împart în cei care au o profesie și în cei care au o meserie. Meseriile sunt și ele profesii, dar profesia nu neapărat înseamnă o meserie. Profesia poți să o ai, dar să nu te poți hrăni din ea. Având o meserie însă, omul, oriunde ar ajunge, oricât de greu i-ar fi,  va reuși să-și facă bani de pâine. Povestea de azi este despre o Moldoveancă, care are și profesie și o meserie: economistă și croitoreasă. Cu ambele a plecat peste ocean. Care dintre ele o ajută mai mult, departe de patrie, de familie, de cercul de  prieteni și de mediul în care s-a afirmat?

Irina este o pasăre călătoare din Moldova. De 1 an Irina este stabilită cu soțul și cei trei copii ai lor la Toronto. Știam că este iscusită în croitorie. Îi place la nebunie tot ce e legat de stofe, modă, tendințe. Și se pricepe să le aleagă, să le potrivească. Irina are un bacalaureat obținut la Academia de Studii Economice și un colegiu tehnologic absolvit înainte de asta, având meseria de croitoreasă.

Aflându-mă la ea în vizită, am surprins-o lucrând asupra unei rochii de gală, din mătase naturală, extrem de sofisticată. Irina nu doar coase, ea concepe modele.  Modelul rochiei la care lucra îi aparținea, era ajustat pentru silueta, mai puțin suplă, a clientei sale. Lucra la această ținută cu multă grijă, stofa era scumpă, munca este și ea apreciată peste hotare. În final ieșea o rochie de vreo 750 $ și, în plus, trebuia să o predea la timp. O simțeam puțin stresată, iar cei trei copii năzbâtioși nu o lăsau să își ducă treaba liniștit până la capăt.

Odată ajunsă la Toronto, Irina a înțeles că nu are timp de pierdut pe depresii, dor de casă sau ezitări. Familia trebuie asigurată cu de toate, iar viața de imigrant nu presupune îndată uși deschise pentru vise mărețe. Dimpotrivă visele imigranților proaspeți, de cele mai dese ori, se lovesc de peretele deloc moale al realității. Așa că, fără să stea mult pe gânduri, Irina a intrat pe FB în câteva grupuri din Toronto, cu ruși, ucraineni, basarabeni, și-a făcut cunoscută disponibilitatea de a primi comenzi și acestea nu au întârziat să apară.

Dacă e pricepută și are bun gust, de orice s-ar apuca îi iese bine. Mărgelele din textile le face de ani buni. Încă de pe vremurile când acestea nu erau de găsit la Chișinău. Spune că a început să le facă la rugămintea unei cliente, care a comandat la ea o rochie și a avut nevoie de accesorii. Irina i le-a confecționat, ca mai apoi clienta să-i ceară și să-i tot ceară accesorii noi, dar cu condiția că nu mai face pentru nimeni asemenea frumuseți.

O altă găselniță de-a tinerei creatoare sunt rochiile pentru fetițe. Fiind și ea mama a unei fetițe pe nume Sanda, Irinei nu i-a fost greu să-și găsească inspirația. Pentru ceilalți doi flăcăi ai săi, Cristi și Mark, are însă o răbdare de fier, la câte pozne fac.

Ajungând la Toronto, Irina și-a dorit un atelier de croitorie, dar nu vroia să lipsească prea mult de acasă. Soțul său i-a făcut pe plac: i-a amenajat un spațiu în casă, unde Irina poate să lucreze. Astfel rămâne aproape de familie și, în același timp, reușește să muncească și să facă ce îi place mai mult. 

Rochițele de prințesă, de obicei, sunt cumpărate pentru botezuri sau nunți. Nu duce lipsă de clienți, dar se bucură ca un copil de fiecare dată când aude că vreun client mulțumit a recomandat-o altui client care deja îi bate la ușă.

Are câteva zeci în stoc, multe dintre ele brodate manual, cu cristale și dantele. Are modele de mai mai multe culori: bej,violet, piersică. Și pentru fiecare, mai devreme sau mai târziu, să găsește o stăpână.

Irina are meseria care o vă hrăni, oriunde ar ajunge. În plus, nu este o activitate asumată din nevoie, așa cum li se întâmplă multor imigranți, cel puțin în prima perioadă. Îi place, o inspiră și îi dă aripi. Dacă v-au cucerit aceste creații, nu ezitați să o contactați pe Irina Lisnic pe FB. Este activă și receptivă.

A PRIMIT ÎN DAR O ROCHIE DE PRINȚESĂ, NATA ALBOT.