Cei mai mulți bani s-au dus pe ii și alte piese din portul popular. La târgul nostru de artizanat au participat peste 20 de meșteri populari din Moldova, care brodează ii. De asemenea ne-au onorat olari, lemnari, meșteri de împletit în fibră vegetală, creatori de accesorii și alte meșteșuguri de-ale locului.În total am avut peste 130 de meșteri veniți de prin toate colțurile Moldovei, ba chiar și din România.

1. AM CUMPĂRAT II

Din păcate nu ne mai  putem lăuda cu ii vechi, autentice, păstrate de la bunici, așa cum se mai găsesc ele pe la târgurile de artizanat din România. Și mai mare e păcatul că printre multele ii noi, frumoase și autentice, se strecoară și foarte mult kitch sau motive care nu ne aparțin. Iar vizitatorii, din necunoaștere, le cumpără și le poartă cu aceeși mândrie cu care se poartă ia din străbuni. În calitate de organizatori ai festivalului Ia Mania, Klumea își asumă nu doar rolul de a încuraja meșterii să creeze, ci mai ales să creeze obiecte valoroase, care vor dura în timp și care vor deveni atât piese vestimentare onorabile pentru garderoba, cât și zestre de neprețuit pentru urmași. Pentru aceasta, încurajăm meșterii populari să se documenteze și să studieze istoria iei și motivele tradiționale românești, asumându-și nu doar rolul de creatori de frumos, ci și educatori. Cea mai bună și veridică sursă de informare este Blogul Semne Cusute al Ioanei Corduneanu, dar și grupul de pe FB SEMNE CUCUTE ÎN ACȚIUNE

IA Mania_2014 (140)

2. SUVENIRE DIN CERAMICĂ DE LA ANDREI SCLIFOS

 Creaturi haioase din lut, semnate de meșterul Andrei Sclifos – cel mai ceramist dintre umoriști sau cel mai umorist dintre ceramiști. Ființele născute în mâinile lui Andrei Sclifos sunt mereu puse pe șotii. De fiecare dată când cumpărăm ceva creat de Andrei Sclifos ne așteptăm la o capcanp, o supriză, care nu se vede la rpima vedere. dar pe care atunci când o observi, ți se umple inima de veselie.

CIUMAS

 3. ESPADRILE OCHIOASE DE LA OLD COM

Espadrile de la Old Com – un brand de Moldova. Aceste încălțări au 2 avantaje: sunt colorate și ieftine – e ingrediente perfecte pentru numeroasele promenade de vară. Mai noi, în Chișinău a apărut o nouă tendință de ocupare a timpului liber: ateliere de pictat espadrilele Old Com. Noi le mulțumim pentru că s-au pregătit special pentru Ia Mania cu o colecție etno, care s-a dus capâinea caldă.

DSC_9776_1

4. CORONIȚE DIN FLORI VII

Coronițe din flori vii și parfumate. Cine a reușit să pună mâna pe una s-a ales cu cele mai frumoase poze la Ia Mania.

DSC_9787_1

5. TRAISTE DE LA DOMNICA

Traiste cu ornamente de dor De la Domnica. Lucrate manual, unice, create chiar de mîinile autoarei: Domnica Răileanu

DSC_9808_1

6. DANTELE TRADIȚIONALE

Dantele, prosoape, mileuri – o varietate imensă de obiecte croșetate.

DSC_9873_1

DSC_9801_1

7. GENȚILE IUTTA 

Nicoleta Chirica și gențile Iutta au trecut Prutul ca să ne ofere și nouă șansa să ne purtăm dorul cu noi. S-au vândut ca pâinea caldă.

DSC_9884_1

IA Mania_2014 (504)

8. ACCESORII CU INSPIRAȚIE ETNO

Accesorii, multe, variate, unele special create pentru Ia Mania – fapt pe care îl încurajăm și îl apreciem enorm!

IA Mania_2014 (14)

9. OALE DIN CERAMICĂ NEAGRĂ

Zaharia Triboi – unicul meșter  din Moldova care creează oale din ceramică neagră.

IA Mania_2014 (52)

10. TEXTILE TRADIȚIONALE ȚESUTE

Țoale, țolișoare păretare, covoare și covorașe. Cine le-a căutat, le-a găsit și s-a pricopsit.

IA Mania_2014 (64)

11 JUCĂRII DIN LEMN

Jucării dn lemn, ecologice. Lemnarilor noștri nimic nu le lipsește în afară de curaj și marketing.

IA Mania_2014 (67)

12. TRICOURI DE LA IVAN BEKET

Tricourile pictate de Ivan Beket. S-au vândut înainte ca să fie create. Artistul, ca de obicei, din cauză timidității, a lipsit.

IA Mania_2014 (86)

13. ARTĂ VIZUALĂ CU INSPIRAȚIE DIN FOLCLOR

Cei de la Art Salonul Moldeco au improvizat un spațiu cu artă vizuală pentru toate gusturile.

IA Mania_2014 (91)

IA Mania_2014 (95)

IA Mania_2014 (98)

14 CĂRȚI POȘTALE ȘI CĂRȚI DE LA MADI ANDRONIC

Cărțile ilustrate de Mădălina Andronic au fost la mare căutare de cunoscători.

IA Mania_2014 (104)

15 TABLOURI DE LA MIHU

Mândrele lui Mihai Ungureanu au fost măritate pe loc.

IA Mania_2014 (109)

16 PARFUMUL ”IA MEA” DE LA ZENTIO. EDIȚIE LIMITATĂ.

Irina Chirica a făcut un melanj de arome tradiționale pentru pământurile noastre: busuioc, mușețel, mintă și altele. Aroma Iei este una foarte multă personalitate.  Fie v-a plăcut sau nu, acceptăm ambele posibilități. Până la urmă e o chestie de gust.

IA Mania_2014 (503)

17 BIUTERI MODERNĂ DE LA MIHAELA IVANA

De obicei, Mihaela lucrează cu argintul și broderie manuală pe pânză. Mai cochetează ea și cu metale mai scumpe. De cele mai dese ori când are o comandă  specifică.

IA Mania_2014 (505)

18 BUCHETE DE LEVĂNȚICĂ PROASPĂTĂ

Levănțica și căpșuni. Un amestec aproape poetic. A mai rămas să-i ținem minte versurile.

IMG_9116

19 BUTOAIE PENTRU VIN

Genul de cumpărături care nu se face ad hoc. Oamenii le văd, chibzuiesc, apoi vin și îl caută pe meșter ca să-și ia vreo 2 butoaie.

XK1A6123

20 TRAISTE, CATRINȚE, BRÂIE DE LA VALENTINA URSU

DSC_9833_1