Cum putem face ca prin cercetare, planificare urbană, arhitectură, activism, creativitate instituțională și artă, spațiile publice din orașele noastre să fie mai primitoare, mai deschise și mai democratice? Cum am putea crea/găsi/promova soluții instituționale locale la procese globale (neoliberalism, globalizare economică) pentru a include chișinăuienii într-un proces participativ de luare a deciziilor privind deschiderea spațiilor publice către cetățeni și creșterea accesibilității pentru diferite grupuri sociale care sunt excluse constant?

 Proiectul CENTRUL CIVIC al CHIȘINĂULUI – un parc pentru comunitate pune în discuție situația spațiilor publice și perspective de dezvoltare a acestora. La un nivel mai general, proiectul invită să dialogăm pe tema spațiilor publice în perioada tranziției, despre bunurile comune și rolul pe care îl au în organizarea socială, să propunem noi modele de guvernare a acestor spații / bunuri precum și forme de inovație instituțională prin care acestea pot fi protejate și/sau democratizate.

Dincolo de consecințele pe care le-ar putea avea proiectele majore de infrastructură pentru viața orașului, ne preocupă soarta unor spații mai mici ce se regăsesc în cartierele din centrul istoric. Ediția din acest an a proiectului va avea ca punct central Parcul de la intersecția străzilor Sf. Andrei și Iv. Zaikin (http://goo.gl/maps/zl8Pd). Unul din puținele spații verzi din zona istorică, parcul este situat pe axa Bulevardului Cantemir, și, deși a fost proiectat încă în anii ’70 de către arhitecții sovietici, nu a fost construit încă. Aflat la marginea centrului vechi (cîndva fiind cunoscut drept unul dintre cele mai periculoase cartiere), caracterizat prin abandon și delăsare atît din partea autorităților cît și a locuitorilor, acesta riscă să dispară în umbra intereselor imobiliare. Odată reabilitat, Parcul ar putea răspunde unor nevoi vitale pe care le au locuitorii urbei, printre ei copii și părinți, tineri și oameni în vîrstă.

Locație: în parc (intersecția străzilor Sf. Andrei și Iv.Zaikin)

Sunteți invitați să participați la proiectul public de artă comunitară Orașul Social, care va consta dintr-o serie de ateliere și activități, desfășurate între 11-23 august 2014. Vă rugăm să ne trimiteți o scrisoare de motivare și contactele dvs. (telefon/email) până pe 10 august 2014 la: lkinga.89@gmail.com sau dragneva@gmail.com.

Descriere

Proiectul Orașul Social ar dori să se focuseze pe relația dintre parc și cartierul acestuia precum și locuitorii care aparțin acestei zone și care ar putea forma împreună comunitatea acestui parc. Scopul proiectului este de a evidenția posibilitățile ascunse ale parcului și de a încerca generarea unei comunități de locuitorii, care ar putea influența viitorul cartierului prin asumarea responsabilității pentru acesta.
Participanții vor lua parte la o serie de ateliere și activități cu intenția de a documenta și colecta informație și experiențe din parc și de la locuitorii din cartier. Materialele colectate vor fi discutate și elaborate în timpul atelierelor și a întâlnirilor de evaluare, apoi vor fi prezentate într-o expoziție care va avea loc în parc. Deschiderea expoziției va fi însoțită de un picnic comun unde locuitorii din cartier vor fi invitați.
‘participare’ gratuită

PROGRAM

Prima întâlnire 11 august, 2014
Introducerea programului de proiect și obiectivele proiectului.
Expunere contextului istoric al parcului și cartierului.
Expunerea planurilor de reconstrucție a parcului.
Prima activitate în parc și în cartier, cu scopul de a cunoaște mai bine locul și de a face documentații (schițe, fotografii, video).

A doua întâlnire 14 august, 2014
Expunerea background-ului teoretic a comunități bazat pe proiecte de artă publică. Introducerea de proiecte de artă internaționale similare.
A doua activitate în parc, cu scopul de a contacta locuitorii zonei și de a documenta (schițe, fotografii, înregistrări ale conversațiilor, clipuri video cu scene din viața de zi cu zi a parcului).

A treia întâlnire 18-20 august, 2014
Întâlnirea de evaluare și atelier. Evaluarea activităților și a documentațiilor colectate. Discuție despre experiențele din timpul activităților și conceperea expoziției. Pregătirea lucrărilor de artă și expoziția finală.

Picnic comun și deschiderea expoziției 23 august, 2014

coordonator: Kinga LENDECZKI

Acest eveniment face parte din proiectul SPACES: CENTRUL CIVIC al CHIȘINĂULUI – un parc pentru comunitate: http://chisineu.wordpress.com/proiecte/ccc-parc-comunitate/